Thanatos

Se facuse tarziu. Sebastian aflase aproape totul despre jucatorul de sah cu care isi petrecuse intreaga seara de Sambata iar jucatorul aflase aproape totul despre Sebastian. Cu ceva timp inainte, facuse o iesire prin vreo doua cluburi dar toti prietenii sai erau plecati in aceasta perioada, in concedii, asa ca plimbarea se terminase repede.

Se intorsese acasa pe la miezul noptii si intrase pe internet sa joace o partida de sah, ca inainte de culcare. Dupa inca o partida si inca una, intra in vorba cu tipul din Venezuela, oponentul sau din acea seara. Cu un pahar de sampanie care ii ramasese de seara trecuta, ii povestea partenerului sau de joc despre cum e viata in Estul Europei, intr-un oras de la munte, in care locuitorii sunt rasfatati in toate felurile, cu exceptia faptului ca nu aveau unde sa se scalde pe timpul verii.

La un moment dat, tipul din Venezuela ii ceru cateva poze cu orasul sau iar Sebastian gasi mai curand niste camere video publice, din oras. Fiecare dintre acestea aratau o parte a orasului cufundat in liniste si intuneric. Picaturile de ploaie care se auzeau in pervaz, cu ritmul lor monoton, il ademeneau parca spre patul sau urias, confortabil.

Unii spun ca este un tip de bani gata si nu are decat preocupari superficiale. Singurul motiv pentru care mai trece pe la jobul din cadrul firmei tatalui sau, este acela ca are acolo cateva admiratoare demne de tot interesul. Chiar si asa, stie ca intr-o zi, lucrurile se vor schimba... Va gasi o femeie cu capul pe umeri si se va lasa indrumat de aceasta. Femeile sunt intelepte.

Fara sa-si dea seama, cu pleoapele grele de oboseala si cu membrele inmuiate de la alcool, a adormit cu capul pe birou. S-a trezit insa dupa cateva minute, cu ceafa teapana. Si-a aruncat privirea spre monitorul calculatorului ce ramasese fixat pe imaginea orasului acoperit de intunericul linistitor al noptii ploioase.

In timp ce se pregatea sa isi mute locul, in patul sau urias si confortabil, si-a dat seama ca pe imaginea acelei camere din oras aparuse silueta unei femei care mergea pe strada pustie, pe mijlocul drumului, cu pasi marunti si fara vreo graba, desi afara inca ploua.

"Ce-o fi cu ea?"

Privind mai bine acea imagine, observa faptul ca femeia era insotita de doi caini mari si negri, probabil doi caini din rasa doberman, care o urmau disciplinati, pastrand tot timpul distanta si formand, impreuna cu femeia, un triunghi echilateral, aproape perfect.

Mergeau pe mijlocul strazii, prin ploaia marunta, de sfarsit de August, de parca ar fi participat la o procesiune sacra si misterioasa. Nu mica i-a fost mirarea lui Sebastian cand a observat ca femeia respectiva parea a fi, intr-adevar, dezbracata. I-a sarit somnul numaidecat si a inceput sa soarba lacom imaginile de pe monitor. Uitase pana si de durerea de ceafa... cat despre somn... nici nu mai putea fi vorba.

"Exact ce-mi lipsea!"

Curios din fire nevoie mare, si impresionat peste masura de acea aparitie fantasmagorica, isi dadu seama ca femeia tocmai iesea din raza camerei stradale. Un val de regret puse stapanire pe dansul, dar gasi repede o solutie: va imbraca o pereche de pantaloni si o camasa si se va urca in masina, pentru a lamuri enigma acelei femei. Oricat de grabit era, nu uita sa pulverizeze pe camasa putin din parfumul sau preferat.

"Rendezvous... cu o nebuna?"

Pe drum, apasa pedala de acceleratie si analiza in minte, la repezeala, cele cateva posibilitati existente, realizand in cele din urma ca, probabil, femeia scapase de la ospiciu. Posibilitatea acestui deznodamant searbad il facu sa regrete ca plecase de acasa. Dar daca nu era asa?

In scurt timp avea sa se afle fata in fata cu femeia pe care o vazuse mai inainte prin camera de luat vederi. Cei doi caini nu pareau sa fi sesizat apropierea unui strain si isi continuau drumul in urma fetei, cu docilitate, ca si cand ar fi fost doi roboti. Sau poate erau cu totii in transa?

Privind-o pe fata, isi dadea seama ca este intr-adevar dezbracata, avand pe chip, o expresie bizara, de somnambula si abia daca ii sesizase prezenta. Era frumoasa. Cateva detalii din infatisarea ei i-au atras atentia imediat: pe cap, pe parul imbibat cu picaturi de ploaie avea o coronita de trandafiri albi si roz, iar in mana avea ceea ce semana foarte mult cu o punga de gunoi, plina. Ca si cand asta nu era de ajuns, fata, care avea in jur de 20 de ani, purta in picioare o pereche de papuci de casa, pufosi, cu model de catelusi.

- Buna seara, facu barbatul cu jumatete de glas, vizibil marcat de aceasta scena incredibila ce tocmai se desfasura in fata ochilor sai.

Raspunsul se lasa asteptat.

- Hei, ma auzi? Cu tine vorbesc! Ce naiba faci aici?

- Nu trebuie sa strigi. Am asteptat acest moment prea mult ca sa il ruinezi tu, raspunse fata, dand senzatia ca este lucida si stia exact ce face. Auzind aceasta replica, Sebastian se mai calma, desi curiozitatea si confuzia sa continuau sa ia proportii, cu fiecare clipa si fiecare nou detaliu aparut. Mai trecuse cineva, vreodata, prin asa ceva?

- OK... Eu sunt Sebastian. Cum te numesti?

Dupa o clipa de tacere apasatoare, fata avea sa ii raspunda pe un ton visator, poate putin prea visator pentru gustul sau:

- Ma numesc Thanatos.

- Wow! Asta e o gluma, nu-i asa? Parintii tai nu prea ti-au dat nicio sansa... Si de ce umbli dezbracata? Daca trece Politia pe aici te alegi cu o amenda mare cat fundul tau.

- Poate, dar iti scapa un lucru...

- Cum ar fi?

- Eu sunt Politia.... raspunse fata cu acelasi aer visator, imperturbabil.

Barbatul incepu sa rada in hohote. Rasul sau strapungea linistea noptii, trezind probabil o multime de vecini.

- Deci lucrezi la Politie... Dar sa speram ca nu pentru mult timp! 

Sebastian parea ca se alaturase "procesiunii" mergand alaturi de cea care isi spusese mai devreme Thanatos, si cainii ei la fel de bizari.

- In fine! Am o haina de ploaie in masina... S-ar putea sa te scape de multe incurcaturi... se oferi tanarul.

Fata il refuza, prin tacere.

Dupa cateva clipe de apasatoare liniste in care nedumerirea sa, de fapt, nu facuse decat sa creasca, Sebastian relua dialogul.

- Deci, totusi, ce faci aici? Nu ar fi ok sa te conduc acasa, unde e cald si bine?

- Dar eu sunt acasa, raspunse fata, pe acelasi ton.

- Inseamna ca problema este la mine, concluziona barbatul, pufnind intr-un ras ceva mai putin zgomotos.

- De ce ai venit, Sebastian?

Intrebarea il luase prin surprindere si il lasa profund nedumerit, ceva mai nedumerit decat fusese inainte.

- Buna intrebare... Cred ca am dorit sa ma conving ca ceea ce vedeam pe camera, este real.

- Sunt reala si nu sunt nebuna.

- Cred ca asta ramane de stabilit, ranji barbatul fara a-si putea disimula dispretul.

- Dar ce te-a determinat sa iesi pe strada la ora aceasta, prin ploaie? insista el.

- Ei bine... asta fac eu...

- Hmmm... Si de ce ai ales sa iesi dezbracata?

- Nu sunt dezbracata... Acestea sunt hainele mele.

- Daca acestea sunt hainele tale, atunci... ce se afla dincolo?

- Buna intrebare, Sebastian...

- Iar raspunsul este...

- Daca insisti sa afli... dincolo nu se afla nimic.

Parea ca fiecare replica a acestei straine misterioase il ia prin surprindere si ii da de gandit, facand tensiunea sa creasca.

- Hm... Chiar nimic?

- Pot sa iti pun si eu o intrebare?

- Daca voi suna la 112? Nu pot sa sun fiindca s-ar putea sa considere ca... problema este la mine...

- Ai dreptate, Sebastian... Problema este la tine.

- Ce te face sa crezi asta?

- Faptul ca ai iesit intr-o noapte ploioasa ca aceasta... pentru... nimic...

"Poate ca are dreptate..."

- OK. Si care este intrebarea ta?

- Daca tot ai iesit, poti sa imi duci si mie gunoiul?

Fata ii intinse punga de gunoi din mana iar barbatul izbucni in hohote de ras, mirandu-se in acelasi timp ca nu iese nimeni la fereastra.

- De acord. Am sa-ti duc gunoiul...

"Ce porcarie!"

In sinea lui insa, abia astepta sa vada ce contine gunoiul acelei vietati ciudate. Cum priveste in mod avid povesti cu detectivi, a invatat ca, uneori, nimic nu este mai de folos decat sa cunosti continutul gunoiului unei persoane. Oare ce continea gunoiul unei nebune care se plimba dezbracata prin ploaie, noaptea? Arunca gunoiul in masina.

O mai urmari o vreme, mergand cu masina pe langa ea, fara vreo idee, si observa ca, la un moment dat, fata se indreapta spre poarta unei case, pe care o deschise si intra, impreuna cu cei doi caini negri.

- Hei! se auzi barbatul strigand dupa ea. Daca tot te-am condus si iti duc gunoiul, nu ma inviti la o cafea?

- Imi pare rau, sunt ocupata, raspunse cea care isi spusese Thanatos, si inchise poarta, sec, in urma ei.

Sebastian nota adresa si se grabi sa vada ce continea punga de gunoi a fetei. Dar curiozitatea lasa repede loc deziluziei, caci nu gasi acolo decat ceea ce se gaseste in gunoiul oricarui om: resturi alimentare, ambalaje si reviste de supermarket.

Se intoarse acasa si abia daca mai reusi sa adoarma, spre dimineata. Intamplarea aceasta il tulburase de-a binelea! A doua zi nu si-a gasit locul si a pornit catre adresa unde o lasase pe ciudata. Acolo intalni o familie de batranei - proprietarii casei, care il lamurira:

- Da, a locuit aici pana dimineata. A stat vreo 3 luni, cam toata vara, cat a facut nu stim ce curs... Nu stim unde s-a dus. Era o fata de treaba... Cam cu capul in nori... Dar platea chiria la timp! Isi iubea mult cainii...

Dezamagit si deziluzionat, Sebastian s-a intors acasa. Nu a inteles niciodata acel incident nocturn si nu a mai intalnit-o niciodata pe fata care ii lasase gunoiul...

Poate ca multe dintre relatiile noastre sunt la fel: greu de inteles si se termina repede. Ne raman semnele de intrebare si... gunoiul. Oricum, fiecare relatie ne aduce ceva... fie macar si o clipa de suspans... in Zona Crepusculara...

WTF

production

Imaginea Middle of the Road de Matt Newman, sub licenta CC BY-SA 2.0