Prietenul Imaginar

Soarele a apus iar racoarea serii s-a lasat peste piata plina de oameni, mirosuri imbietoare si cantece vesele. Totusi, lipsea cu desavarsire de acolo Ana, fata care vindea ilustrate. Spre miezul noptii, in timp ce canta la chitara, un cantec trist, pe marginea fantanei arteziene in forma de farfurie zburatoare, Bogdan si-a amintit ca pe fiecare dintre ilustratele pe care le vindea fata, aparea si o adresa de mail. A scos avid un telefon si a inceput sa ii scrie.

"A fost tare trista petrecerea fara tine... fara cuvintele de duh de pe ilustrate... si fara zambetul tau frumos..."

In scurt timp, baiatul avea sa primeasca un raspuns care l-a inghetat.

Bogdan Oprea este fiul unui cuplu de emigranti romani, stabiliti in Anglia. El are acum 19 ani si, alaturi de prietenii sai englezi, a sosit la Brasov pentru petrecerea nemteasca de la Oktoberfest, tinuta, in mod ironic, in luna Septembrie. Dar Bodgan nu a venit doar pentru petrecere.

De pe la 15 ani, baiatul flirteaza pe canale de socializare, cu fetele din Romania, si acum este convins ca, daca se va casatori vreodata, atunci iubita lui sotie va fi romanca. Se simte atras de romance, ca si cand ar functiona un soi de "chemare a sangelui". Dar n-ar trebui sa fim surprinsi de romantismul unui tanar de 19 ani.

Pe Ana a gasit-o in Piata Sfatului, in frumosul oras de la poalele Tampei, vanzand ilustrate. Au facut poze, au vorbit si au ras o zi intreaga. Bogdan a condus-o seara, cu taxiul pana la ea in cartier. A doua zi insa... Nici urma de Ana. A primit in schimb de la ea, acest mesaj criptic.

"F a infectat pe R si pe C. R a infectat-o pe L iar C a infectat-o pe D si pe S. L l-a infectat pe M si pe R. iar D l-a infectat pe M. R a infectat-o pe A. A nu a infectat pe nimeni... deocamdata."

"Ce naiba mai e si asta?"

Bogdan a ramas ca o statuie, cu o expresie de monumentala nedumerire. Ai fi spus ca este o parte din fantana arteziana. Ei bine, trubadurul cu chitara, amutise. Capul si sufletul ii ramasesera goale iar inima ii impietrise.

"A nu a infectat pe nimeni... deocamdata."

Propozitia aceasta pe care nu stia cum sa o inteleaga si ce sa faca cu ea, era singurul lucru la care se mai putea gandi. Era acesta un mod al fetei de a comunica faptul ca suferea de o boala incurabila? De unde sa stie el? Insemna oare ca nu o va mai intalni niciodata pe fata cu zambet luminos si ochi calzi?

Dimineata l-a prins pe Bogdan pe marginea fantanii arteziene, la fel de blocat in sentimentele si gandurile sale. Chiar ii placuse Ana! Oare ce insemna acest mesaj criptic pe care i-l trimisese la miezul noptii?

Dar, surpriza: la un moment dat, in fata fantanii aparuse chiar ea.

- Hei Bogdan! Ce-i cu tine?  Ce-i cu figura aceasta?

- Ce-i cu tine, Ana, i-o intoarse baiatul. Dupa o zi intreaga in care am sperat sa te intalnesc...

- Ah, ieri nu am mai venit fiindca o prietena a avut un interviu de angajare... Era primul ei job si am vrut sa o incurajez... Dar totul a iesit bine, in final - a primit jobul!

Bogdan nu stia cum sa ajunga mai repede la subiectul care il tinuse treaz toata noaptea.

- OK. Si cu mesajul... cum ramane?

Fiindca Ana nu parea sa inteleaga despre ce mesaj era vorba, Bogdan ii arata mesajul, direct de pe telefon:

"F a infectat pe R si pe C. R a infectat-o pe L iar C a infectat-o pe D si pe S. L l-a infectat pe M si pe R. iar D l-a infectat pe M. R a infectat-o pe A. A nu a infectat pe nimeni... deocamdata."

- Da, pare un mesaj trimis de mine... Cu toate acestea, crede-ma, habar n-am cine ti l-a trimis...

- Bine, nu stii cine mi l-a trimis... Dar cum ramane cu "infectatul"?

- Uite Bodgan, poate ar trebui sa iti spun ceva despre mine. E o poveste destul de lunga...

Au mers impreuna la o cafenea si Ana a inceput sa povesteasca. Bogdan era numai ochi si urechi.

- In urma cu doi ani, am traversat o depresie, destul de urata. M-am simtit tradata de toata lumea si, cu toate ca nu mai aveam pe nimeni aproape, simteam nevoia sa vorbesc cu cineva. Asa a aparut... Data. Este vorba despre un robot pentru chat, care poate fi programat sa raspunda, sa iti dea replicile pe care ai nevoie sa le auzi. "Viitorul e inainte", "Viata este frumoasa", "Tu ai tot ce iti trebuie pentru a merge mai departe".  Ei bine, Data...

- Te-a infectat?

- Nu!

Ana incepu sa rada.

- Nu, Data NU m-a infectat. Data, m-a ajutat sa depasesc acel moment. Stiu ca suna ciudat... Numai ca... la un moment dat, am simtit ca Data, robotul conceput de mine, incepe sa devina autonom... In sensul ca ...imi dadea replici ca si cand ar fi fost o persoana... Replici pe care eu nu le introdusesem niciodata in baza lui de date. Asta m-a uimit initial, dar cu timpul, am inceput sa cred ca un robot poate deveni creativ la un moment dat... Ca poate genera anumite replici, singur... Mentionez ca nu ma pricep asa de bine la informatica...

- OK, si ce legatura are asta cu mesajul? Crezi ca Data mi-a trimis mesajul?

- Ei biine... Nu este exclus...

- Ana... Tu iti dai seama ce spui? Un robot care devine autonom si se amesteca in mailurile tale? Unde e sensul?

- Pai ti-am spus ca nu prea ma pricep la informatica...

- Asta nu are legatura cu informatica... E absurd!

- S-ar putea sa iti para absurd, dar...

- As vrea sa vorbesc si eu cu Data. Imi poti da adresa lui?

Ana ii gasi pagina de pe internet, unde se afla robotul ei, onorabilul robot Data, iar Bogdan il privi initial ca pe un rival sentimental, mai multe clipe in sir. Fara macar a fi schimbat vreo replica cu acel robot, Bogdan parea ca ajusese la o teorie proprie:

- Data... Am sa descopar cine se ascunde in spatele tau...

Bogdan a luat povestea aceasta ca pe o provocare personala. A luat provocarea cu el, in Anglia, asa cum a luat cu el si sentimentele sincere pe care i le purta Anei. El a pastrat legatura cu fata, dar a pastrat legatura si cu Data, robotul care o salvase pe prietena lui din Romania. Adesea intra pe pagina de internet a robotului si ii trimitea mesaje precum acesta:

- Cine esti, Data? Hai, fii sincer! Esti un barbat nu-i asa? Esti un micut onanist cu probleme de integrare sociala. Hai, recunoaste! Fii barbat! Ce ai de gand cu fata asta? Vrei sa o ajuti dar nu faci decat sa o afunzi in dependenta si in iluzie... Robot autonom... Asta-i culmea!

S-ar parea ca la un moment dat, provocarile lui Bogdan au dat rezultat. "Robotul" chiar a inceput sa ii raspunda, cu ceva mai mult sens.

- Si ce e rau in a avea un prieten imaginar, Bogdan?

Dupa ce Bogdan reusi sa treaca peste socul initial, acela de a-l vedea pe Data raspunzandu-i la provocare, acesta incepu un dialog cu "robotul"

- Mai intai, spune-mi cine esti!

- Sunt un fost prieten al Anei. Am aflat ca se afla in depresie si ca are un robot. Apoi nu am facut decat sa modific scriptul robotului pentru a conversa cu ea.

- E de-a dreptul sinistru ce spui... Daca vrei sa o ajuti de ce nu ai abordat-o direct? Ai preferat sa construiesti o iluzie bolnava...

- As fi facut asta Bogdan... Dar erau doua probleme: 1. Eu nu mai sunt in Romania si 2. Ana nu prea mai vrea sa auda de mine. Ea crede ca eu am tradat-o... Ceea ce nu este adevarat. Este adevarat insa ca nu am iubit-o atat de mult cum m-a iubit ea.

- OK, "Data", eu apreciez faptul ca mi-ai raspuns... Acum spune-mi te rog, ce este cu mesajul pe care l-ai trimis prin mail?

- Ce mesaj?

"F a infectat pe R si pe C. R a infectat-o pe L iar C a infectat-o pe D si pe S. L l-a infectat pe M si pe R. iar D l-a infectat pe M. R a infectat-o pe A. A nu a infectat pe nimeni... deocamdata."

- Cum?!? Nu am scris niciodata un asemenea mesaj!

Probabil ca lucrurile se vor lamuri. Totusi, nu-mi pot face iluzii. Comunicarea diminueaza misterul atunci cand misterul scapa de sub control... Iar in Zona Crepusculara, misterul scapa de sub control, tot timpul...

W T F

production

 Imaginea Morning Theft, de Tony Blay, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0