Lacrimi de Mireasa

A concura, a te adapta, a elimina rivalii... Aceasta era esenta vietii sale. Pana intr-o zi, cand o micuta mireasa gasita la gheena de gunoi, i-a schimbat viata...

Robert Nicula invatase ca trebuie sa fie cel mai bun. Locul doi era echivalent cu infrangerea. Credea ca nu exista niciun premiu pentru locul doi, iar daca exista unul, atunci era ridicol sa il primesti. Astfel a devenit un atlet redutabil si un campion. Dar nici la scoala nu s-a lasat mai prejos. Avea resurse inepuizabile, caci avea mentori si motivatie. Tatal sau ii spunea mereu ca s-a nascut pentru a invinge fiindca invingatorii fac jocurile si impart resursele.

Mai tarziu, aceasta atitudine a dat rezultate: in cativa ani, Robert a urcat in ierarhia companiei multinationale in care fusese angajat, ajungand numarul unu pe Romania. Lucrurile au mers asa cum se astepta si asa cum de altfel trebuia. Compania prospera. Aveau monopolul. 

Totusi, pare ca la un moment dat, de nicaieri, s-a creat un gol urias in viata lui. Era casatorit cu o femeie incantatoare si serioasa si avea doi copii, care erau cuminti si ii aduceau satisfactii. Vila sa din suburbiile Brasovului era in constructie iar Robert abia astepta sa paraseasca cartierul. Totul era perfect. Poate ca tocmai de aici i s-a tras...

In final si-a dat seama ca un singur lucru il nemultumea, tot mai mult - locuitorii gheenelor din oras. Erau atat de insensibili incat transformasera gheena in casa lor. Isi alesesera cartierele mai bune pentru ca acolo si gunoaiele erau mai ofertante. Si totusi... Cine le oferea dreptul acestor suboameni sa locuiasca in cartierul sau? 

Erau ca niste gandaci... care se hraneau si traiau in mizerie. Mai alarmant decat atat, ei locuiau la cativa metri de locurile de joaca ale copiilor din cartier, iar copiii lor se jucau cu copiii cartierului. Asta l-a determinat sa nu le mai permita copiilor sai sa se joace in cartier. Si totusi... Ce era de facut?

La un moment dat, in mintea sa incoltise un gand. Gandul s-a transformat intr-un plan, si, ambitios cum era, Robert a trecut la actiune. Intr-o zi, Mercedesul sau negru s-a oprit in fata unei gheene de gunoi din cartier. Vedea printre scandurile gheenei ca acolo se afla cineva, probabil o adolescenta. Una dintre adolescentele care urma sa ramana gravide si sa nasca, pentru a se intoarce la gheena de gunoi, cu nou-nascutii, sa ii alapteze si sa ii creasca acolo, iar apoi, sa ii trimita la cersit...

Mirosul era unul insuportabil. De regula, trimite pe cineva cu gunoiul, fiindca Robert are un simt al mirosului foarte fin. Daca nu gaseste pe nimeni sa ii duca gunoiul, atunci, Robert isi tine respiratia timp de mai multe zeci de secunde, cat ii ia sa intre in gheena, sa arunce gunoiul si apoi sa se indeparteze suficient de mult. 

De aceasta data a patruns in interiorul gheenei si a observat ca in spatele containerelor se afla o saltea. A dat un container la o parte. Din fericire, avea manusi. I-ar fi trebuit si o masca de gaze si un costum antiseptic, dar asta ar fi facut planul sau imposibil de realizat. Iar Robert chiar credea in planul sau...

Pe salteaua pe care se dezvoltasera probabil civilizatii prospere de microbi, se afla o adolescenta de 15 ani, imbracata intr-o ... rochie de mireasa. Pe cap avea o coronita argintie, in ton cu rochia, care era inca alba si curata, atat cat putea sa fie in gheena de gunoi. In mod la fel de bizar, pe saltea se scuturasera petale de flori.

"Grozav! Setting romantic..."

- Buna ziua, i se adresa barbatul. Cum te numesti?

Se astepta ca fata sa ii ceara ceva, dar ea nu a facut asta. Ea tacea si il ignora cu desavarsire. Avea in brate o pisica la fel de infecta, pe care o mangaia. 

- Laura, raspunse mireasa, intr-un tarziu, cu jumatate de glas, ca si cand ar fi simtit cu cine are de-a face.

- De unde ai rochia asta? deschise discutia Robert.

- Am gasit-o, veni raspunsul sec al miresei, care evita sa il priveasca pe barbat.

- Si de ce ai imbracat-o?

Mireasa tacu. Robert, facand eforturi pentru a rezista mirosului de gunoi, ii intinse o caserola cu o prajitura. Fata o lua si multumi, dar o aseza alaturi, fara sa se atinga de ea. 

- Nu iti plac prajiturile?

Mireasa tacea. Robert observa ca in ochii ei aparusera lacrimi si simti ca planul sau se ducea naibii.

- Ce s-a intamplat, Laura?

Putea face fata mirosului pestilential dar nu se gandise ca va trebui sa treaca si peste lacrimile unei pustoaice care, pe deasupra, era imbracata intr-o rochie de mireasa. 

- Nu mi-a  mai dat nimeni o prajitura... fara sa-i cer eu ... ii marturisi mireasa.

Asta era lovitura finala. Robert simtea ca trebuie sa renunte la planul sau. Mai mult decat atat, ii mijeau lacrimile in coltul ochilor. Intinse mana, lua caserola cu prajitura de pe salteaua cea infecta si parasi gheena pentru totdeauna. Ochii miresei l-au urmarit printre scandurile gheenei, pana cand Mercesedul negru nu s-a mai vazut. 

- Ciudat om...

Dar o luna mai tarziu, Mercedesul negru al lui Robert putea fi vazut facand aprovizionarea pentru centrul de zi pentru minori proveniti din familii cu probleme, in care o multime de ochi il priveau pe barbat cu iubire si speranta. S-ar parea ca lacrimile Laurei, mireasa din gheena, reusisera sa schimbe un destin...

WTF

production

Imaginea Trash the Dress, by Andreas Kools, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0